mâini legate

se simţea de parcă plutea în neştire,nesiguranţă şi frică.frică de ea,de ceea ce gândea,ce făcea.şi mereu i se zice că este infantilă.

mereu alerga în stânga şi nu se uita în urmă, la sufletul ei care zăcea în genunchi implorând-o să se intoarcă, să nu îl părăsească.se uită înapoi cu lacrimi în ochi, dar fără regrete. nici nu mai ştie ce sunt regretele,promisiunile şi suferinţa. le-a uitat pentru ca şi-a părăsit sufletul acum ceva timp.l-a lăsat acolo, singur, firav, dar invincibil.acum este o persoană care priveşte în gol, grăbită, nepăsătoare, nesigură, se minte că este fericită şi zâmbeşte. zâmbeşte şi ştie că s-au produs schimbări ireparabile, dar trece cu capul sus peste ele şi cu mintea bruscată,sfâşiată. încercă sa-şi găsească sufletul la fiecare pas, numai că el o urăşte că l-a părăsit şi fuge de fiecare dată când îl caută. se simte câteodată atât de singură dar şi sufocată. mereu caută ceva ce nu există, idealul care stă pe piedestalul de sticlă si străluceşte, numai că nu vede niciodată clar ce e de fapt. îşi scote telefonul din buzunar, îl sună pe vechiul său prieten şi vorbeşte. în timp ce vorbeşte caută repede în cutia cu sentimente , unul bun pe care să-l arate.caută şi devine agitată, şi speriată că nu ştie ce simte de fapt sau ce vrea să simtă…dor,supărare,indiferenţă sau poate doar disperare.

fuge mereu de realităţile ce ne înconjoară şi stă închisă în cameră , gândindu-se că acolo este în siguranţă. îi este bine , este ca o fantomă , un prototip care se gandeşte ce să facă în viaţa asta.să traiască sau sa se prefacă că traieşte?

privi în propriu-i trecut şi, pentru prima oară, se iertă pe sine însăşi.vina nu fusese a ei,chiar dacă are un caracter pueril, ci a sufletului nesigur pe el , care renunţase de la prima tentativă.